Corpurile noastre interacționează cu Universul

de Raluca Rotaru | Distribuie acest articol:

Acum 5 ani am dat peste acest interviu care mi-a schimbat cu totul modul de a privi lumea, de a-mi privi viața. Suntem cu toții uniți, fiecare este conectat cu Universul în care trăiește, iar asta ne face mai responsabili ca oricând. 

Christian Boukaram, oncolog, specialist în fizică nucleară

Am 35 de ani. M-am născut în Liban și trăiesc în Montreal cu partenera mea. Sunt cercetător postdoctoral în radiochirurgie, specialist în fizică nucleară și neuropsihologie. Sunt cercetător și șef de radiochirurgie la spitalul Maisonneuve-Rosemont și profesor de neurologie. Adevărul este în tot.

Suntem goi. A spus-o Saint-Exupéry: ceea ce este esențial este invizibil pentru ochi, si doctorul Boukaram argumentează asta științific în Puterea anticancer a emoțiilor (El poder anticáncer de las emociones, editura Luciérnaga). Spune că trăim într-o lume, în esență, imaterială și adună investigații interesante ce demonstrează, de exemplu, că lumina soarelui este esențială pentru supraviețuirea noastră și că ajută la combaterea cancerului, că o plimbare prin pădure îți îmbunătățește sistemul imunologic și că în Europa, unul din șapte cazuri de cancer ar putea fi evitat în fiecare an dacă persoanele ar face sport. Dar cea ma interesantă descoperire este faptul că provenim, fundamental, din vid și că universul este reflectat în fiecare din celulele noastre.

Ștințe precum epigenetica și fizica cuantică scutură fundamentele vieții ce credeam că le cunoaștem.

Să începem prin a analiza ceea ce suntem. Atomii formează totalitatea lumii fizice ce o cunoaștem, incluzând fiecare celulă a corpului nostru. Nucleul atomului este format de protoni și neutroni, iar în jurul lor se învârt electronii.

Precum un sistem planetar?

Da, și exact ca în sistemul solar, există o distanță enormă ce separă electronii de nucleu, asta însemnând că lumea materială este compusă, în esență, din vid.

Așadar, și noi suntem constituiți, în esență, din vid.

Da, exact! Și recent s-a descoperit că în interiorul atomului există alte particule subatomice formate din mici corzi de energie care vibrează (teoria corzilor), ceea ce înseamnă că nu suntem formați din particule fizice: materia pare a fi o iluzie.

Asta n-am înțeles-o niciodată.

Einstein a spus-o deja: lumea fizică este o manifestare a lumii imateriale. Emoțiile și gândurile generează unde ce se pot materializa în lumea fizică. Gândește-te la noile jocuri video care sunt controlate cu mintea: casca cu electrozi servește drept interfață pentru a transforma informația mentală în ordini.

Ce ne spune epigenetica?

Că ADN-ul celulelor se adaptează la mediu (biochimic, social, ambiental, emoțional, electromagnetic) în așa fel încât ne putem modifica ADN-ul, pentru că în mediul imediat al celulelor noastre suntem noi înșine.

Suntem un microunivers?

Vedem pielea noastră ca fiind ceva solid care ne desparte de ceilalți, însă, în realitate, celulele noastre, atomii, pielea și corpul interacționează cu Universul.

Foarte poetic. Imi puteți da mai multe detalii?

Totul, inclusiv materia, se compune din fascicule de energie ce vibrează. Vibrațiile sunt informații codificate, organizate în sistem. Moleculele formează celula, celulele organele, organele sisteme (locomotor, digestiv, respirator) și sistemele ființa umană. Ființele umane formează populații ce compun planeta, planetele formeză sistemul solar, diferite sisteme solare formeză galaxii…

Precum păpușile rusești?

Exact: fiecare piesă din univers conține în ea însăși lumea ce se reflectă la o scară mai mică. Suntem un tot și totul este interconectat. De altfel, fizica cuantică a demonstrat că cele mai mici componente ale noastre comunică, în același timp, între ele și cu restul Universului. Este fenomenul de inseparabilitate cuantică.

Și cu ce ne ajută dacă îl înțelegem?

Simțurile ne creează iluzia că traim într-o lume materială și așa ne transformăm în prizonierii acestei lumi construită de noi înșine și pierdem capacități esențiale cum ar fi cea de a ne regenera.

Asta este o teorie.

Doctorul Meryl Rose a injectat în salamandre tumori canceroase și apoi le-a amputat membrele bolnave. Extremitățile au crescut din nou peste câteva zile, fără a mai rămâne vreo urmă de celule negative. Există o forță transmisă prin intermediul nervilor ce acționează miraculos și vindecă cancerul.

Sunt mulți cercetători care investighează această temă, poate că într-o zi…

Un alt fenomen interesant  este rezonanța: când atingem coarda unei chitări, celelalte vibrează cu aceeași frecvență fără ca nimeni să le atingă. Rezonanța este un mediu de comunicare instantaneu. Transmitem gândurile noastre celulelor noastre prin intermediul acestui principiu, iar asta afectează mediul nostru și tot corpul nostru, incluzând ADN-ul.

Ce altă informație trebuie să incorporăm?

Glanda pineală este ceasul nostru intern, detectorul nostru de lumină: după ce a fost expusă la lumină, secretă melatonină, hormonul somnului. Asta înseamnă că ceea ce regleză producerea hormonului, molecula, este lumina, partea imaterială.
Cancerul este o boală multifactorială.

Dar caracteristica determinantă ce ne predispune la cancer este disperarea și reprimarea emoțiilor. Pentru a le preveni, ar trebui să învățăm să luăm lucrurile mai puțin în serios. A gestiona mintea reprezintă cea mai bună protecție contra cancerului.

Care sunt concluziile dumneavoastră?

Celula reacționeză și ea la suferință dupa un model de supraviețuire. Cancerul se produce cand un echilibru celular este în pericol. Acum știm că lumea fizică este vârful icebergului unei lumi, în esență, imateriale. Dar egoul, ce controlează funcționarea socială, ne impiedică să îl înțelegem în amplitudinea sa. De exemplu…

Spuneți-mi.

Este interesant de observat  cum celulele canceroase, desprinse din mediul lor, se comportă într-un mod similar cu cel al egoului.

Vă recomand cartea  El poder anticáncer de las emociones,  la momentul apariției a reprezentat o adevărată revoluție la nivel de terapie. O puteți găsi în limba franceză, spaniolă și italiană.

Dacă ți-a plăcut articolul sau dacă pur și simplu ți-a adus informații utile, fii generos și împărtășește-l și cu ceilalți!

Articolul original poate fi găsit apăsând aici.

Dacă informația descoperită aici ți s-a părut utilă sau interesantă, fii generos și împartășește-o și cu ceilalți!

Pe aceeași temă:

Despre Raluca Rotaru

Raluca Rotaru

Raluca Rotaru

Bunã, sunt aici pentru a te ajuta sã intri în coerenta emotionalã de care ai nevoie, reconectându-te astfel cu adevãrata ta esentã: iubirea! Cred cu tãrie cã a fi coerent emotional reprezintã poarta ta cãtre fericire, asa cã permite-ti sã te cunosti, sã-ti întelegi emotiile, sã le accepti, iar mie permite-mi sa-ti fiu alãturi in aceastã cãlãtorie!

~Memorii Prenatale~ BioNeuroEmoție~Studiul Arborelui Genealogic~Consiliere Dezvoltare Personalã~Programare Neurolingvistică
Raluca Rotaru

Latest posts by Raluca Rotaru (see all)

11.04.2018 at 9:23 | Distribuie acest articol:

Vezi comentariile
Citește și

error: Continut protejat - Copyright ralucarotaru.ro