Fiestamania în arborele genealogic

de Raluca Rotaru | Distribuie acest articol:

 

 

Fiestamania este un concept descoperit de psihologul Anne Ancelin Schützenberger și face referire la impulsul sexual de reparație după o moarte tragică în clan. Legea sfântă a clanului familial este de a garanta propria supraviețuire și nimic nu trebuie să pună în pericol acest lucru. Când clanul pierde pe cineva, se întâmplă foarte des ca printre membrii supraviețuitori să se trezească o dorință inconștientă de a-l înlocui pe cel dispărut, o dorință compulsiva de a face dragoste pentru a putea garanta înlocuirea celui decedat. Este vorba de un impuls biologic și inconștient. Dacă există circumstanțe ale unei morți traumatice, clanul caută, pe lângă supraviețuire, să însănătoșească și să închidă capitole ce au rămas deschise în istoria familiei.

Foarte mulți trec printr-o astfel de perioadă de-a lungul generațiilor fără a-i da un nume, fără a-i găsi o explicație și din păcate, nu se vorbește despre asta foarte des. Aceste persoane îndoliate pur și simplu nu înțeleg de unde le vine acel impuls sexual chiar în perioada de doliu după moartea cuiva drag. Aceste persoane îndoliate sunt împinse de către propria bilogie spre actul sexual, corpul lor cere viață după moarte. Inconștientul nostru înțelege că dacă lipsește cineva, trebuie găsit un înlocuitor, tocmai de aceea apar atâția copii care își înlocuiesc frații morți sau chiar o altă rudă apropiată din clan ( între moartea rudei și concepția bebelușului nu trece mai mult de un an). Este ca și cum s-ar încerca resuscitarea celui decedat. Asociat rușinii și vinei, acest exces de sexualitate numit fiestamania, apărut într-un moment tragic, contribuie la accentuarea traumei. Doliul și durerea asociată cu pierderea rudei apropiate rămân blocate deoarece ascund această durere, această trăire orgasmică reprimată.

Unul din cele mai fascinante exemple de Fiestamanie este cel al geniului Salvador Dali, care se naște exact la 9 luni de la moartea fratelui său, primul copil al cuplului Salvador și Felipa. Acest copil, numit și el Salvador, moare în jurul vârstei de 2 ani din cauza unei gastroenterite. Asta îi conferă geniului Salvador Dali rolul de fiu înlocuitor al fratelui.

După terminarea unui seminar legat de  studiul arborelui genealogic, unul din participanți mi-a mulțumit pentru faptul că i-am luat o mare piatră de pe inimă. Mi-a povestit cum după moartea ambilor părinți într-un accident de mașină, el a simțit săptămâni întregi nevoia de a întreține relații sexuale cu partenera sa, lucru de neconceput de către mintea sa rațională. Ani de zile a purtat pe umeri povara rușinii și a vinovăției acelui eveniment până când a înțeles conceptul de fiestamanie.

Dacă te interesează să îți cunoști mai bine arborele genealogic, te pot ajuta să îl construiești și să îl înțelegi. În acest fel, vei ști de unde vii, cine ești și încotro te îndrepți.

 

 

Pe aceeași temă:

Despre Raluca Rotaru

Despre Raluca Rotaru
Bunã, sunt aici pentru a te ajuta sã intri în coerenta emotionalã de care ai nevoie, reconectându-te astfel cu adevãrata ta esentã: iubirea! Cred cu tãrie cã a fi coerent emotional reprezintã poarta ta cãtre fericire, asa cã permite-ti sã te cunosti, sã-ti întelegi emotiile, sã le accepti, iar mie permite-mi sa-ti fiu alãturi in aceastã cãlãtorie!

~Memorii Prenatale~ BioNeuroEmoție~Studiul Arborelui Genealogic~Programare NeuroLingvisticã~ Life Coach~Consiliere Dezvoltare Personalã~
Despre Raluca Rotaru

25.03.2017 at 9:14 | Distribuie acest articol:

Vezi comentariile
Citește și

error: Continut protejat - Copyright ralucarotaru.ro