O nouă modă printre viitoarele mămici: cezariana

de Raluca Rotaru | Distribuie acest articol:

 Când vine vorba de sarcina si naștere, apar o mulțime de frici ce ne paralizează, ce ne împiedică sa ne conectam cu propia intuiție, cu propriul corp. De aceea, multe dintre noi lăsăm doctorii sa ne convingă sau convingem noi doctorii că cezariana sau nașterea orizontală e cea mai bună alegere pentru bebelușul nostru.

V-ati pus vreodată întrebarea de ce, în multe țări, 90% din populație se naște prin cezariană, în timp ce in alte țări, indicele nu ajunge la 5%?

Cezariana s-a transformat într-o dorință a medicilor și a mămicilor, în loc să ocupe în continuare locul ce îi corespundea: să fie opțiunea disponibilă în caz de necesitate într-o naștere complicată sau cu factori de risc.

Maria Luisa Becerra, autoarea cărții Ne naștem pentru a triumfa (Nacimos para triunfar) ne întreabă cum poate exista atâta ignoranță care să ne facă să credem că bebelușii născuți prin cezariană suferă mai puțin? V-ați gândit vreodată ce se va întâmpla cu viitorul unei populații “indusă vinerea”, deoarece în week-end doctorul e ocupat?

În cartea sa Copilul ce am fost, Adultul care sunt (El niño que fui, El adulto que soy), Laura Gutman, psiholog argentinian de renume, formată cu psihanalista franceză Françoise Dolto, remarcă faptul că multe din femei transformă sarcina în ceva străin. Acest lucru este logic dacă corpul nostru nu a fost niciodată al nostru, dacă niciodată nu am intrat in contact emoțional cu propia noastră materie. De aceea, alegem nașteri în care, practic, suntem în afara scenei, în săli de naștere ce se transformă în săli de urgență.

Astfel, cerem anestezie, cerem să se termine rapid, cerem să nu fim deranjate prea mult, adică cerem să naștem un copil fără să fim prezente, în sensul cel mai profund al cuvântului.  Laura Gutman adaugă că nu este o coincidență faptul că trăim o epidemie de sarcini complicate, la fel cum nu ar trebui să ne surprindă  numărul în creștere a nașterilor premature.  Daca ceva ce ni se întâmplă înăuntrul corpului este greu de acceptat, cu cât iese mai repede din el (fătul), cu atat e mai bine.

Întelepciunea propriului corp

Daca noi, femeile, am intra in contact cu propriile noastre percepții, instinctul nostru natural ne-ar conduce întotdeauna la activitate, la mișcare în timpul nașterii, și nu la o atitudine pasivă, ca cea prezentă în timpul nașterii orizontale.

In ultimele ore de sarcina, când se apropie nașterea, glanda pituitară începe să secrete beta endorfine, trezind în femeie o enormă dorință de activitate. Tot ce nu a făcut de-a lungul sarcinii vrea sa le facă acum. Dacă femeia și-ar permite să se asculte, ar ști că activitatea ar ajuta-o să se simtă liberă, permițându-i nașterii, ce este un proces involuntar, să decurgă cum trebuie.

Beta endorfinele, opioide endogene acționează ca si calmante naturale, nu doar reducând durerea, ci si suprimând anxietatea și inducând o stare de bine, inclusiv de extaz, obținută de multe femei mai ales in ultima etapa a procesului de naștere. S-a înregistrat un nivel foarte mare  al acestor neurotransmițători chimici în sângele femeilor care nasc, cota maximă fiind atinsă imediat dupa expulzarea fătului pe cale vaginală. Totodată, nivelele ridicate de endorfină ne pot duce la stări de unde cerebrale alfa, relaționate cu serenitatea, cu o stare de spirit detașată și receptivă.

Exista o strânsă legătură între endorfine si oxitocină, hormon care, printre alte funcții, stimulează contracțiile uterine atat in timpul procesului de naștere, cât si in timpul expulzării placentei, dar si al orgasmului. Există, de asemenea, o legatura între endorfine si prolactină, hormonul ce stimulează secreția laptelui matern. Deoarece alăptarea favorizează, la rândul ei, producerea de endorfine, se stabilește in acest mod un ciclu profund de contact afecțiune-plăcere.

Femeia ce e aproape să nască are nevoie să își miște ligamentele pelvisului, care s-au slăbit de-a lungul sarcinii din cauza hormonilor pentru a face loc uterului în creștere. In timpul nașterii, ligamentele se slăbesc și mai tare, pentru a permite copilului să treacă. Intuiția femeii este înțeleaptă, daca si-ar permite sa se asculte, nu s-ar  așeza niciodată într-un pat, ci ar trăi întreg procesul nașterii în deplină libertate, permițându-și să faca anumite mișcări pelvice, asemănătoare unui dans.

Sunt multe femei ce au ales sa experimenteze nașterea cu fericire, cu bucurie, cu libertate, dar sunt si mai multe care am rămas victime ale durerii si victime ale metodei sistemului sanitar, întinse pe un pat de spital, conectate la tot felul de aparatură medicală de monitorizare, însă deconectate de propriul lor corp.

Puteți citi articolul precedent  în care este prezentat un proiect minunat implementat in Peru, unde femeia este protagonista nașterii propriului copil.

Obiceiul de a lăsa în totalitate ceea ce se petrece în corpul nostru-în acest caz, gestarea și nașterea unui copil-pe mâna  medicilor, se întâmpla doar daca am trăit  deconectați de propriul nostru corp încă de la începutul vieții.

Si voi v-ați lăsat dominate de frică sau ați trăit nașterea propriului vostru copil într-o totală libertate?

Amprentele emoționale lăsate de cezariană

Este un adevarat mit să gândim că bebelușii născuți prin cezariana nu suferă la naștere. Suferă de trauma întreruperii. Trebuie să își recapete puterea pentru a termina lucrurile pe care le încep, pentru că le lasă la jumătate, ceea ce creează  o mare dispersare în viața lor, ce nu le permite să fie prezenți. Primul ciclu pe care nu l-au putut încheia ei înșiși a fost nașterea, proces fiziologic natural, ce a trebuit să fie întrerupt printr-o chirurgie. In multe situații, aceste persoane au adesea gândul « nu pot » sau din contră, compensează această senzație de a nu putea cu un efort imens.

Cei născuți prin cezariană au gânduri subconștiente relaționate cu faptul că vitalitatea lor, pofta lor de viață face rău celor pe care îi iubesc (mama lor), iar același lucru îl proiectează și în relațiile viitoare, încărcate de un mare sentiment de culpabilitate. Se pot simți foarte vinovați sau, dacă nu recunosc acest sentiment de vinovăție față de ei înșiși, se transformă în persoane foarte intolerante, dând vina pe ceilalți pentru tot ce li se întâmplă lor.

Totodată, dat fiind faptul că mama se recuperează dupa operație, de bebelușul născut prin cezariană are grijă o altă persoană, ceea ce provoacă un sentiment de abandon. Ca si adult, ii va fi greu si dureros să facă față oricărei situații în care există vreo urmă de abandon. In general, persoanele născute prin cezariană au nevoie să își recapete puterea și pofta de viață.

Există doua tipuri de comportament create în funcție de situația în care s-a realizat cezariana:

  • Cezariana dupa efortul depus de mamă ca să nască natural: aceste persoane trec prin viață gândindu-se că mai devreme sau mai târziu, va aparea obstacolul care le va paraliza și că singurul mod de a ieși cu bine din această situație este prin intermediul unei alte persoane. Într-o formă inconștientă, vor căuta persoane care, într-un fel sau altul, îi vor ajuta, îi vor salva din acea situație.
  • Cezariana prin alegere: în general, sunt persoane pesimiste și avide de contactul fizic. Când cezariana a fost efectuată fara motiv, doar pentru comoditatea doctorului sau a mamei, bebelușul simte furie si abuz, senzații ce vor ramane adânc înregistrate în subconștient.

 

Terapeută fiind, primesc frecvent întrebarea: Se poate face ceva dupa ce am născut deja copilul prin cezariană?, iar răspunsul este: Da!

Prin intermediul terapiei Memoriilor prenatale, se poate restructura nașterea prin cezariană.  În urma protocolului, mamele scapă de sentimentul de vină și înțeleg pentru ce a trebuit să treacă printr-o astfel de naștere, atât ele, cât și copiii lor.

Pe aceeași temă:

Despre Raluca Rotaru

Raluca Rotaru
Latest posts by Raluca Rotaru (see all)

31.07.2017 at 10:00 | Distribuie acest articol:

Vezi comentariile
Citește și

error: Continut protejat - Copyright ralucarotaru.ro