Prezentul copiilor începe în trecutul părinților

de Raluca Rotaru | Distribuie acest articol:

Despre frică, vinovăție și depresia postpartum cu Nathalie Nanzer, psihiatră infantilă și parentală la Spitalul Universitar din Geneva.

 Am 46 de ani: mă bucur de maturitatea pe care mi-am lucrat-o de tânără. A fi părinte înseamnă a te transforma în altcineva, și asta ne deprimă pe toți, iar pe unii, îi deprimă tare; dacă ceri ajutor, este ușor să te vindeci. Pentru a soluționa problemele copiilor este nevoie de a-i ajuta și pe părinți. Colaborez cu Societatea Spaniolă de Psihoanaliză. 

Adevăruri ce vindecă

Doctorul Nanzer iluminează cu cuvintele colțurile ascunse ale trecutului nostru de copii pentru a îmbunătăți prezentul nostru ca și părinți. Îmi povestește cum depresia mamei sale a determinat-o pe ea să devină psihiatră și cum copiii ca ea termină, de obicei, „părintificați„, adică joacă rolul de părinți cu proprii părinți. Astăzi,  doamna doctor își ajută pacienții să descopere trăirile neplăcute ce au fost ascunse în inconstientul lor pentru a nu îi afecta, dar care în prezent reapar și îi fac să sufere atât pe ei, cât și pe copiii lor. Așadar, în cateva ore de terapie revelatoare de atâtea adevăruri reprimate, reușește ca în legăturile noastre familiare să se integreze din ce in ce mai multă afecțiune și din ce in ce mai puține frustrări.   

O mamă a venit la consultație pentru că bebelușul ei de 4 luni plângea zi și noapte.

 Nu este atât de ciudat.

 În timp ce vorbeam, bebelușul și-a apropiat mâna de fața mamei, dar ea i-a îndepărtat-o brusc.

 …!

 Vedeți?-mi-a spus-vrea din nou să mă lovească.

 Pare că problema o avea ea.

 O aveau amândoi: mama și fiul, deoarece, cu cât este mai mic un pacient, cu atât mai mult trebuie căutat în părinți originea problemelor sale.

 Cum ați vindecat această mamă?

 Ea nu era conștientă de această tulburare, nici de cauzele profunde ce făceau să perceapă o mângâiere a fiului ei drept o amenințare. Așa că am căutat răspunsul în inconștientul ei.

 Folosind psihoanaliza?

 Nu aveam timp pentru divan și o psihoanaliză de doi ani, dar s-a demonstrat că instrumentele pe care ni le-a lăsat Freud pentru a descifra mecanismele inconștientului și influența acestuia în comportamentul nostru continuă să fie foarte utile în practica noastră clinică.

 Care sunt aceste instrumente?

 Cuvintele, bineînțeles. Am privit-o în ochi și am determinat-o să vorbească: am interpretat ceea ce spunea în mod spontan în asociere liberă de idei până când am găsit punctul-cheie, cauza profundă a comportamentului său: o amintire neplăcută ce era blocată în memoria sa.

 Cum ați găsit-o?

 Mi-a povestit viața ei, visele ei, fricile ei…și mi-a recunoscut că a avut o relație dificilă cu mama ei și că, atunci când a crescut, a profitat de superioritatea ei fizică și și-a abuzat mama.

 Toți avem un trecut.

 Dar sentimentul ei de vină era foarte prezent și continua să îi marcheze viața. Și acum și pe cea a bebelușului ei de patru luni. Prezentul copiilor începe în trecutul părinților.

 De ce îi era frică de fiul ei?

 Cum se simțea vinovată pentru că și-a maltratat mama, își aștepta pedeapsa și sub formă inconștientă, anticipa că propriul ei fiu, chiar dacă era doar un bebeluș, o va maltrata.

 Așa se perpetuează lanțul urii.

 O ură cu cauze inconștiente, doar că, dacă le facem să devină conștiente, această ură ar putea fi recunoscută și transformată în dragoste. Și așa a și fost: făcând conștientă amintirea, a putut să își modifice comportamentul și a încetat să mai proiecteze în bebeluș vinovăția sa.

 Dacă nu ar fi fost mamă ar mai fi avut acel sentiment de vină?

 Cine știe? Dacă nu ar fi fost mamă, ar fi fost o cu totul altă persoană, total diferită, deoarece când devenim mame și tați, încetăm să mai fim cine suntem, pentru a fi, mai înainte de toate, părinți în fiecare zi și în fiecare oră din viața noastră până când murim.

 Sunt și persoane care cred că și după moarte.

 Această transformare integrală a personalității, după ce devenim părinți, este un mecanism bio-evolutiv  fără de care umanitatea nu ar supraviețui.

 Devotamentul față de copii reprezintă ultima religie a Occidentului: sacrificiul în fiecare clipă datorat unei vagi speranțe a eternității.

 Mamele și tații se transformă și de aceea suferă de depresii postpartum.

 Dar tații nu nasc!

 Depresia postpartum nu este fiziologică-nu este cauzată de hormoni-ci este psihiatrică: este durerea pentru schimbarea de personalitate. Între 7% și 26% din mame suferă această schimbare, iar 12 % sunt cazuri grave. Totodată, 11 % dintre tați au nevoie de terapie.

 Cum se observă asta ?

 Toți ne deprimăm când suntem părinți, pentru că este o enormă mobilizare fizică și psihică care te face să fii foarte vulnerabil: de exemplu, după ce devenim părinți, tuturor ni se înmoaie mai des inima.

 În ce ne transformăm?

 Modelul nostru de a fi părinți sunt proprii noștri părinți. Câteodată, această imitație în procesul de formare de părinți este conștientă, iar în alte ocazii, inconștientă, de aceea aplicăm terapia atât copiilor cât și părinților. Ceea ce trăim ca și copii are influență asupra felului în care suntem părinți și nu întotdeauna acest lucru a fost bun, câteodată a fost chiar rău, deși am reprimat amintirile negative.

 Dacă a fost chiar așa rău, cum se poate remedia acum?

 O pacientă se plângea că bebelușul ei de doi ani nu dormea și nici nu lăsa pe nimeni să doarmă.

 Clasic.

 Am descoperit împreună că îi era frică să își lase fiul singur, l-a făcut să fie dependent de ea. Ne-am întors în copilăria ei și mi-a povestit de frica ce o simțea atunci când părinții ei o lăsau singură în timp ce ei lucrau în restaurantul lor.

 Ea vroia să evite această frică a fiului ei?

Proiecta în fiul ei ceea ce ea a suferit în copilărie și totodată, proiecta angoasa de care suferea în continuare. Încetul cu încetul, am reușit să o fac să devină conștientă de acest lucru și și-a corectat comportamentul. Iar copilul a început  să doarmă.

 Cu ce probleme se confruntă oamenii care ajung  la dumneavoastră la consultație?

Majoritatea sunt mame și tați deprimați. Multi dintre ei nu vin să se trateze și suferă în tăcere deoarece le este rușine de vulnerabilitatea lor.

Nu este ușor să fii slab când toți presupun că trebuie să fii puternic.

Dar să nu mai ascundă acest lucru! Să caute ajutor, pentru că vestea cea buna este că prin intermediul a câtorva sesiuni de terapie, în majoritatea cazurilor se obține vindecarea. De asemenea, persoanelor anxioase le crește anxietatea dupa naștere și au nevoie de ajutor.

Persoanele deprimate nu pot depăși trecutul, iar persoanele anxioase nu pot depăși viitorul.

In cartea Depresie postpartum (La depresión postparto), editura Octaedro, povestesc cum tații și mamele cu probleme au, de obicei, copii cu probleme, dar că, dacă se lasă ajutați, iși pot imbunătăți mult prezentul lor și cel al familiilor din care fac parte.

Articolul original îl puteți găsi aici.

Pe aceeași temă:

Despre Raluca Rotaru

Raluca Rotaru
Latest posts by Raluca Rotaru (see all)

04.06.2017 at 2:00 | Distribuie acest articol:

Vezi comentariile
Citește și

error: Continut protejat - Copyright ralucarotaru.ro