Psihosomatica:Tot ceea ce nu reusim să exprimăm se transformă în simptom

de Raluca Rotaru | Distribuie acest articol:

Articolul de astăzi reprezintă încă o confirmare a faptului că emoțiile ne influențează foarte mult viața. E un interviu dintr-un ziar spaniol numit La Vanguardia, mai concret, o rubrică  foarte îndrăgită de mine numită La Contra, iar persoana  intervievată se numește Salomon Sellam, doctor în medicină și licențiat în psihosomatica.

 O întrebare

Încă de când a terminat medicina, l-a obsedat o întrebare: care e adevărata cauza a simptomelor noastre, fie ele organice, psihologice sau psihiatrice?

Am 30 de ani de când tratez pacienți și ceea ce am învățat despre ființa umană se poate rezuma într-o singură frază: Inconștientul ne conduce în tot ceea ce facem, atât în acțiunile noastre pozitive, cât și în cele negative.

Salomon Sellam are 28 de cărți despre experiența să clinică în domeniul analizei psihosomatice publicate în Franța, 13 în Spania și 6 în Italia, a înființat în Franța Institutul pentru Psihosomatică Clinică pentru a forma profesioniști, iar în prezent, este pe punctul de a înființa în Barcelona Fundația pentru Psihosomatică Clinică și Umanistă.

  “Tot ceea ce nu reușim să exprimăm se transformă în simptom”

 Am 57 de ani. M-am născut în Alger și trăiesc în Montpellier. Divorțat, am 4 copii. Criza determină suferința în multe persoane, sunt momente emoționale dificile care creează boli. Provin dintr-o familia de mari evrei rabini, dar nu cred în dogme.

Timp de 22 de ani m-am dedicat practicii și studiului influenței minții asupra corpului, despre cum programăm bolile.

 Cum?

Există o istorie conflictuală ce se poate vedea analizând viața unei persoane: gestarea, copilăria și contextul social, spiritual și emoțional în care s-a format personalitatea individului.

 Conflictele încep încă din burta mamei?

 Chiar și înainte. Începând cu anii ’80, s-a pus în evidență importanța istoriei transgeneraționale, mai concret, în povestea familială pot exista ingrediente care să explice boala din prezent.

 Și dacă nu știm nimic despre strămoșii noștri?

La nivel inconștient știm, și acolo intervine munca mea. Începând cu investigația clinică, descriu, de exemplu, în studiul Sindromului celui Înțepenit (El sindrome del Yaciente), consecințele transgeneraționale ale dramelor familiale cauzate de moartea unui copil în floarea vârstei.

 Povestiți-mi.

E ceva universal ce aparține inconștientului colectiv: este vorba despre repararea automatică și transgenerațională a dramelor familiare ce le calific drept nejustificate. Consecințele pot fi de ordin medical, psihologic sau psihiatric. Permite-mi un exemplu concret.

 …

Salvador Dali este un caz tipic de copil înlocuit. Fratele lui mai mare, numit și el Salvador, a murit când avea 2 ani și jumătate. În săptămâna înmormântării acestuia, mama lui a rămas însărcinată cu Salvador al doilea, care se naște 9 luni mai târziu.

 Asta de a-i da același nume…

E mai frecvent decât crezi. David, un adolescent, suferea de schizofrenie. Investigând, am descoperit că au existat  două morți nejustificate în familia lui. În inconștientul său era înregistrat mesajul : ”Nu am dreptul să îmi trăiesc propria viata”. Nu l-am vindecat, dar am reușit să îi facem viața mai normală.

 Afirmați că alergiile nu există. 

 Persoana alergică este martora unui șoc psihic. De fiecare dată când domnul Căpșună mânca câte o căpșună, retrăia la nivel inconștient ziua în care soția lui i-a spus că îl va părăsi în fața unei plantații de căpșuni. Creierul a asociat căpșunile cu șocul psihologic.

 Toți cei ce sunt alergici la polen au avut o traumă psihologică?

Pentru mine, există o componență psihologică până la proba contrarie. La consultațiile mele, vin tot felul de oameni ale căror cazuri nu au putut fi rezolvate de medicina convențională.

 Dumneavoastră ați studiat și tema relațiilor  dificile de cuplu, ce ați descoperit?

Faptul că bărbatul caută inconștient, în perechea lui, particularități ale mamei lui, iar femeia, particularități de-ale tatălui.

 Asta este o teorie veche.

Ceea ce eu am descoperit este faptul că odată ce apăr copiii, inconștientul interpretează relația ca fiind una de incest simbolic, iar ca și rezultat apare diminuarea  frecvenței relațiilor sexuale.

 Cum se poate preveni acest lucru?

Scoțând la lumină fundamentele cuplului. Tot ceea ce nu iese din gura noastră țipă în colțul cel mai profund al sufletului nostru….și se transformă în simptom.

 Ce înseamnă o relație de cuplu sănătoasă?

Cea care se dezvoltă în conștiință: știu ceea ce aștepți de la mine și tu știi ce aștept de la tine pentru a crește împreună.  Există 3 verbe cheie când există probleme în cuplu: a vorbi, a vorbi, a vorbi. Cuplurile nu vorbesc niciodată suficient.

 Ce fel de probleme cauzează bolile de piele?

 Cele legate de contactul mamei cu bebelușul. Creierul bebelușului înregistrează contactul ca fiind siguranță, și de fiecare dată când există o ruptură la nivel de contact, pielea o manifestă. Dar eczemele, psoriasisul sau cancerul de piele au origini diferite și foarte precise.

 Există persoane care abia mănâncă și se îngrășa. 

 Dacă nici dietele și nici exercițiul fizic nu funcționează, am putea vorbi în linii mari de o nesiguranță inconștientă ce a blocat funcția eliminării renale, ce te face să acumulezi apă.

 Și dacă ceea ce acumulezi este grăsime?

 Când mă simt nesigur trebuie să fac o rezervă și la nivel psihofiziopatologic, grăsimea este compartimentul de rezervă al organismului. Dar sunt și cazuri concrete ca cel al copilului care este programat pentru a fi baston de sprijin. Pentru a fi un baston trebuie să fii puternic, să fii rezistent.

 Multă lume suferă de dureri de spate. 

Fiecare vertebră are o semnificație particulară. O să luăm cel mai clasic caz: al cincilea lombar, responsabil de sciatică sau de lumbalgie ce răspunde la devalorizarea tuturor celor care sunt la același nivel: pereche (în 90% din cazuri), amici, prieteni..

 Și dacă durerea e cervicală?

 Atunci problema e pasul de la minte la corp: sunt persoane care au proiecte  și vise, dar care nu reușesc să le realizeze, sau care acționează fără ca mintea lor să fie de acord cu ceea ce fac.

Articolul original poate fi găsit aici.

Pe aceeași temă:

Despre Raluca Rotaru

Raluca Rotaru
Latest posts by Raluca Rotaru (see all)

29.04.2017 at 12:08 | Distribuie acest articol:

Vezi comentariile
Citește și

error: Continut protejat - Copyright ralucarotaru.ro