S-a împlinit un an de cand am fost în prima mea tabără terapeutică din România și mi-am adus aminte de o întâmplare interesantă. Tabăra asta a reprezentat un bun prilej să-mi observ corpul atunci când este în afara zonei lui de confort. Înconjurată de persoane străine, într-un mediu în care am lucrat cu propriile mele emoții, deci clar, nu vorbim de un lucru ușor, baia împărțită cu colega de camera, mâncatul unor mâncăruri impuse, nu alese sunt elemente care mi-au “convins” creierul că nu sunt in zona mea de confort, că nu sunt înțeleasă, că sunt cumva singură în toată treaba asta, exact cum e un pește aruncat de vreun val pe uscat.
Și asta a facut să mă îngraș câteva kilograme bune. Nu știam câte, căci nu aveam cântar în tabără, însă puteam vedea multe semne adânci pe corpul meu lăsate de șosete, de cordonul de la pantaloni sau de sutien. Plecasem cu 56 de kilograme de acasă și dintr-o data îmi era clar că hainele nu îmi mai erau la fel de comode ca atunci când le purtam înainte de a veni în tabără. Nu i-am acordat prea multă atenție acestui lucru, l-am luat ca atare. Insă dupa 8 zile de tabără, când am revenit acasă, primul lucru pe care l-am făcut când am intrat în casă a fost să mă îndrept spre baie. Am scos cântarul de sub dulap, m-am asezat pe el și supriză, aveam 59 de kilograme! Niciodată nu avusesem atâtea kilograme, mi se păreau multe, în contextul în care înălțimea mea este de un metru jumătate plus 5 centimetri.
Zic na, am mâncat prea mult în tabără, deși mâncarea nu era cine știe ce delicatesă. Am început să despachetez, însă precizez că a fost un proces foarte îndelungat, căci la 10-15 minute eram nevoită să merg la baie să urinez. Și asa m-am plimbat de nenumarate ori de la usă, de unde-mi lăsasem bagajul, până la baie timp de vreo 3 ore. Între timp, mi-am dat seama de conflictul prin care trecusem în tabără, acela de a mă simți cumva singură, neînțeleasă, poate un pic abandonată. Însa eram curioasă câtă apă am scos din corp pe parcursul acestor călătorii de du-te-vino hol-baie. M-am urcat din nou pe cântar și aveam din nou 56 de kilograme. Am fost de-a dreptul șocată când mi-am dat seama câtă apa au putut reține tubii colectori renali.
Și dacă tot am ajuns la acest subiect, am să vă povestesc mai pe larg sensul biologic al conflictului tubilor colectori renali din punct de vedere al BioNeuroEmoției.
Sensul biologic al conflictului tubilor colectori renali
Tubii colectori renali sunt cei care se ocupă cu controlul cantității de apă eliminată din corp sub formă de urină. Atunci când cineva trece printr-o situatie în care nu mai are acces la apă, aceștia filtrează urina mai bine, păstrând mai multă apă în corp pentru a putea supraviețui. Pentru ca programul biologic al tubilor colectori renali să nu se activeze, sunt necesare puncte de sprijin sau de referință. Riscul de a se îndeparta de mediul obisnuit în care trăim este acceptat doar dacă se cunoaște oaza cea mai apropiată unde o persoană se poate opri și odihni. Dacă ne afundăm în necunoscut pentru a găsi puncte de sprijin, adică fără a avea nicio orientare, atunci programul tubilor colectori renali devine necesar.
Așadar, programul biologic al tubilor colectori renali devine activ cand ne aflăm intr-un mediu sau situație neașteptată, ciudată, stranie, nouă. Totodată se activează frecvent din cauza singurătății, a disperării sau a lipsei de perspective. Înrăutățirea stării de sănătate a multor afecțiuni fizice se produce exact din această cauză, pentru că persoana se simte dată la o parte sau abandonată din cauza bolii de care suferă, nu mai poate să își continue activitatea ca înainte. De aceea este necesară o atenție sporită acordată pacienților pentru a nu le înrăutăți situația.
In faza activă a conflictului, crește funcția tubilor colectori renali, ceea ce înseamnă o creștere a reabsorției urinei primare. Asta poate conduce la excretarea doar a câtorva sute de mililitri de urină, astfel încât restul lichidelor se înmagazinează în tesuturi, în special în tesutul adipos și subcutanat. Din cauza reținerii mari de apă, unul se poate îngrașa foarte mult, chiar și 100 de kilograme sau mai mult de atât. Acest tip de obezitate face ca această creștere a kilogramelor să fie distribuită aproape uniform în tot corpul.
În cazul în care programul este activ la ambii rinichi, în afară de acumularea apei în corp, apare o mare dezorientare spațială și temporală, care are drept sens biologic de a determina persoana să rămână în locul respectiv și să nu se deplaseze.
În faza de soluționare a conflictului, se elimină o mare cantitate de urină, și apar transpirațiile nocturne, drept urmare, se slabește mult într-un timp scurt.
Femeile însărcinate prezintă adesea acest conflict activ al tubilor colectori renali. Se vorbește despre o posibilă devalorizare a femeii căci nu mai poate să meargă ca înainte, nu mai poate fi la fel de rapidă ca înainte de a rămâne însărcinată. Pe de altă parte, spre sfârșitul sarcinii se simte rău din cauza simtomelor specifice sarcinii, se simte neînțeleasă, fără pera multă atenție din partea partenerului sau a părinților și intră în conflict activ al tubilor colectori renali, ceea ce determină reținerea de lichide la nivelul picioarelor și a gleznelor. După ce se naste bebelușul, femeia își recuperează agilitatea, se bucură de maternitate, intră în fază de soluționare de conflict și se dezumflă.
Alte conflicte ce pot declansa faza activă a tubilor colectori renali sunt:
- Conflictul refugiatului: este un confict des întâlnit la persoanele care pleacă într-o țară străină, sau chiar și la acele persoane care rămân fără familie, fără casă, fără serviciu sau fără bani: trebuie să plec din casa mea pentru că m-am despărțit de partener
- Conflictul de a te simti într-o singurătate absolută
- Conflict existențial, conflictul de a fi singur în lupta pentru existență: trec printr-o situație de frică din cauza amenințărilor soțului care este alcoolic sau o situație care mă face să afirm că am pierdut totul
- Conflictul abandonului sau a peștelui scos din apă: o femeie abandonată de soțul ei începe să acumuleze lichide pentru ca se simte exact ca peștele scos din apă. Se gândește că Fără apă sunt moartă, voi rezista foarte puțin. Persoanele care se simt abandonate sau singure obișnuiesc să rețină lichide, in special femeile. Este un conflict direct relaționat cu obezitatea.
Este important să înțelegem că nicio boală, nicio afecțiune, niciun simptom nu apare din neant în corpul nostru. Tocmai de aceea cred că este necesară înțelegerea sensului biologic a fiecărei afecțiuni. Însă precizez încă o dată faptul că metodologia BioNeuroEmoției nu este alternativă, ci complementară oricărui tratament curent pe care clientul îl face si nu presupune renunțarea la medicația și tratamentele alopate sau de alta natură.
O consultație prin metodologia BioNeuroEmoției are drept scop final aducerea clientului într-o stare de coerență emoțională, asta presupunând o participare conștientă și activă a acestuia. Tocmai această coerență emoțională determină ca tratamentul administrat să aibă un mai mare efect și totodată, se se ajungă la o stare generală de bine.
Dacă informația descoperită aici ți s-a părut utilă sau interesantă, fii generos și împartășește-o și cu ceilalți!
0 Comentarii