Eliberarea amprentelor emoționale din viața intrauterină

Raluca Rotaru

23 octombrie 2017

Claude Imbert, creatoarea Terapiei Memoriilor Prenatale, este o specialista recunoscută în lumea psihologiei prenatale internaționale pentru abordarea sa fără precedent, aducând în prim-plan noi înțelegeri față de situațiile experimentate în timpul gestației. De-a lungul a 27 de ani, Claude Imbert a transmis experiența sa ca și terapeută a Memoriilor Prenatale prin conferințe, seminarii și lucrări de auto-vindecare prin artă.

A regăsi, a retrăi și a elibera amprentele emoționale din această perioadă ne duce către o transformare profundă și de durată a percepției noastre asupra vieții ca și actuali adulți.

Investigațiile științifice din diferite domenii (Medicină, Psihologie, Biologie, Genetică) dezvoltate în ultimii 25 de ani demonstrează că de-a lungul perioadei natale, ființa umană își pune bazele sănătății și a personalității. Tot ceea ce simțim, trăim și experimentăm în uterul mamei, se înregistrează în inconștientul nostru: cezariene, nașteri cu forceps, nașteri premature sau planificate, avorturi anterioare, doliuri gestaționale, pierderea unui geamăn, proiectarea frustrărilor, preferința față de un alt sex, problemele din cuplu, etc…

Aceste circumstanțe ne influențează viața noastră fizică, emoțională, mentală și socială, creînd niște credințe și tipare de comportament ce ne condiționează în mod constant de-a lungul vieții noastre.

Câteva traume rămân înscrise în memoria prenatală inconștientă și astăzi continuă să ne condiționeze viața. Dar există posibilitatea să le regăsim, să le retrăim și să le eliberăm pentru a ne elibera.

Pentru doctorița Claude Imbert, uterul matern este locul unde se decide dacă viitoarea viață a bebelușului îl va conduce spre iubire sau spre singurătate, spre succes sau spre eșec, spre sănătate sau spre boală. Siguranța existenței unei memorii, nu doar fetale, ci și embrionare-alimentată de percepții senzoriale foarte timpurii- a determinat acest medic oncolog francez să pună bazele unei noi terapii prin intermediul căreia să se poată explora memoria noastră inconștientă prenatală.

A regăsi, a retrăi și a elibera amprentele emoționale din această perioadă ne duce către o transformare profundă și de durată a percepției noastre asupra vieții ca și actuali adulți. Mesajul pe care îl trasmite doctorița Imbert este reversibil: că ceea ce se decide în uter se poate transforma ulterior într-o formă pozitivă.

Ce anume v-a impulsionat să schimbați halatul alb cu un divan?

Prin profesia mea, m-am întâlnit de foarte multe ori cu durerea, cu frica și disperarea. Când vorbeam cu pacienții mei și cu familiile lor, simțeam că există un gol între ei și mine și că medicina nu putea umple acest gol. După o experiență personală și spirituală, am ajuns să înțeleg mai bine originea suferinței umane; am decis că există și alte căi de a le combate, dar mai ales de a le preveni. M-am apropiat astfel de lumea terapiei psihologice și după ani de zile de studii și experiențe cu pacienții mei, am dezvoltat Terapia Memoriilor Prenatale.

Terapia care afirmă că un făt poate programa viitorul adult….

Da. Un mare număr de probleme psihologice, afective și somatice își au originea în viața intrauterină. La puțin timp după concepție, embrionul și mai apoi, fătul percepe ambientul ce îl înconjoară cu o mare precizie. Am convingerea existenței unei memorii preverbale embrionare și fetale unde rămâne înregistrată și înscrisă starea de bine sau suferința bebelușului înainte de a se naște. Aceste amprente afectează dezvoltarea personalității individului și a sănătății sale fizice.

Cum se întâmplă ceea ce povestiți?

Apar din situații traumatice din punct de vedere emoțional trăite de-a lungul lunilor de gestație și afectează celulele și funcțiile acestora. Persistă după naștere și ne însoțesc toată viața. Sunt responsabile de foarte multe perturbări în funcțiile vitale și secrețiile hormonale și imunitare. Constituie un teren ideal în care, în situații de stres, se dezvoltă o stare profundă de disconfort, depresii, se creează nesiguranță, frici, fobii..Totodată, favorizează dezvoltarea bolilor. (…)

Și cum se poate elibera de aceste amprente o persoană care este deja adultă?

Regăsind această memorie prenatală. Pacienții mei o pot face datorită unei metode ce am dezvoltat-o, rapidă și eficace, ce provine din sinteza dintre Sofrologie și Analiza Tranzacționala, Programarea Neurolingvistivă, Bio-energie și Psihogenealogie. Obiectivul este de a regăsi aceste amintiri pentru a le transforma. Acest nou stadiu de conștiință, ce își are originile în durere, produce un efect de eliberare de emoțiile cristalizate, ce poate schimba istoria unui individ și poate reimprima una nouă. Strategia constă în a-i conduce într-o stare de deschidere a conștiinței, ușor relaxați, pentru a-i însoți spre amintirile lor și pentru a-i readuce la momentele inițiale relaționate cu problema ce îi afectează în prezent.

Care sunt răniile cele mai frecvente, acelea care sunt mai mereu consecințele unor evenimente ce au avut loc în perioadă prenatală?

Foarte frecvent, amprentele cele mai importante se situează în perioada dintre concepție și primele două luni de gestație. De exemplu, a fi un bebeluș nedorit, preferința de sex a părinților față de un alt sex, concepțiile programate ce caută să întărească relația de cuplu pentru a depăși vina după vreun avort spontan sau voluntar, absența sau pierderea comunicării cu mama într-un moment determinat, doliuri în timpul sarcinii. Dar consider amprenta pierderii unui geamăn ca fiind cea mai importantă.

Între sute de pacienți care manifestă o stare de neliniște, de depresie sau de boli fizice, între 80% și 90% din ei sunt purtătorii unei astfel de amprente.

Ați putea să ne explicați mai concret în ce consistă?

În urma anilor de studiu, am constatat enorma frecvență a concepțiilor de gemeni care sunt întrerupte foarte devreme, de formă spontană și involuntară, care trec neobservate de către mamă și medic. Sunt pacienți în care se poate observa mai rapid această amprentă a geamănului dispărut, sunt acele persoane care, fără să-și dea seama, cumpără totul în dublu exemplar sau sunt foarte repetitive, manifestă reminiscențele acelei amintiri traumatice față de embrionul geamăn pierdut.

Astfel de persoane dezvoltă, fără să știe, un sentiment de vinovăție pentru faptul că au supraviețuit, și totodată, dezvoltă un puternic sentiment de responsabilitate față de tot ceea ce fac. A deveni conștient îi eliberează de vinovăție, de frici, de sentimente de singurătate, de frustrare, de nedreptate și de senzația de gol.

De unde vine vindecarea, eliberarea acestor amprente?

Din descoperirea iubirii. A trezi aceste răni nu ar avea niciun sens dacă nu ar exista această descoperire care își are originea în fuziunea dintre cele două celule, a unei iubire necondiționate destinate acestei ființe. Întrebările ajută în a disocia ceea ce părinții au simțit sau au spus (lucruri care vin din propria lor istorie prenatală reactualizată în copilăria lor și a repetiției pe linie genealogică) de ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în celulele sale, în sufletul său. Între click-urile esențiale ce se declanșează în timpul terapiei, ființa devine conștientă de faptul că este fructul unei întâlniri unice a două ADN-uri foarte specifice ce provin din fuziunea a două celule a părinților; acest lucru îi schimbă viața.

Vorbiți din experiență personală? La început ați menționat că ați trăit o experiență spirituală ce v-a influențat într-un mod….

Da, într-un mod extraordinar și definitiv. Acum 15 ani, în timp ce participam la un curs despre vizualizare, profesorul ne-a cerut să vizualizăm un moment plăcut din adolescența noastră. În acel moment, spontan, m-am văzut la începutul vieţii mele prenatale. Eram înăuntrul unui veşmânt negru şi o ascultam pe mama spunând că nu îşi dorea acel copil….am simţit atunci un frig glacial, mă retrăgeam spunându-mi Nu ar trebui să fiu aici, deranjez, sunt vinovată. În acelaşi timp, am început să ascult o voce care nu era a terapeutului, care mă însoţea şi mă motiva să-i spun mamei ceea ce simţeam, durerile şi fricile mele. Vocea continua: Te voi conduce în afară, să vezi ce se întâmplă. Atunci am văzut cu adevărat că vesmântul negru ce mă îmbrăca dinspre interior era acelaşi cu cel ce îl purta propria mea mama care era în doliu din cauza morţii tatălui sau, cu care avea o relaţie foarte specială. Mama mea era însărcinată în două luni şi jumătate, fapt ignorat de mine în momentul în care eu am avut această experienţă. Vocea a început din nou să îmi vorbească: Priveşte în interiorul burţii mamei tale, chiar crezi că ea poate să te vadă în timp ce vorbeşte? Îndată am înţeles că mama nu avea ceva personal cu mine, ci era durerea doliului ce o determina să vorbească astfel. Atunci am simţit cum greutatea enormă ce mă însoţea de foarte mult timp şi mă făcea să mă simt atât de mizerabil, dispare. A înţelege presupune a ierta. Şi iertarea eliberează.

Cum este posibil să ajungi până în stadiu embrionar, să recuperezi această memorie prenatală, aceste amintiri atât de punctuale?

În Terapia Memoriilor Prenataleinducem pacientului prin intermediul relaxării o stare de semi-constiință, unde este posibilă o reîntâlnire cu aceste amintiri dureroase şi care, într-o formă inconştientă, ne condiţionează atât personalitatea, cât şi forma de viaţă. Vocea care îmi vorbea mi-a cerut să văd cum am fost eu concepută. Am văzut atunci întâlnirea dintre ovul şi spermatozoid, unul dintre milioane de spermatozoizi; am fost martoră la acest impuls de iubire între două celule, a uneia faţă de cealaltă. Cu această a doua amintire m-am eliberat de un alt sentiment negativ: mereu am avut bănuiala că părinţii mei au preferat un băiat. În timp ce vocea îmi vorbea, mi-am dat seama că nu am fost eu cea care a decis să se autocreeze ca şi fată, dar exista o dorinţă de creare pentru mine, ca şi fată iar această dorinţa venea din propriul inconştient al părinţilor mei. Toate aceste lucruri m-au transformat, iar la finalul sesiuniii, m-am simţit învăluită de o energie pe care nu am mai experimentat-o niciodată, vedeam lumea într-un alt mod, mai luminos. În interior nu mai eram aceeaşi.

Ce sfaturi daţi unei persoane însărcinate?

Să comunice cu bebeluşul! Să îi permită acestuia să fie un participant constant în viața mamei. (…)Fătul captează şi prezenţa persoanelor din mediul obişnuit al mamei, în special cea a tatălui sau a fraţilor prin intermediul pielii, înveliş scăldat de lichidul amniotic ce creează o cutie de rezonanţă, transmiţându-i astfel sunetul. Mama trebuie să îl liniştească mereu, să îl facă să se simtă protejat şi iubit.

Dumneavoastră subliniaţi importanţa de a stabili o conexiune de comunicare între mamă şi făt, dar ce rol joacă tatăl în această ecuaţie?

Descoperirea energiei paterne este foarte revelatoare. În fiziologia tatălui există o intenţie puternică care face ca embrionul să supravieţuiască şi să se dezvolte. Trăim pentru că suntem doriţi. Tatăl trebuie să depună şi el un efort pentru a comunica cu fătul, pentru a-i oferi sentimentul de siguranţă. (…)

Dar ce se întâmplă în cazul în care copiii trec prin pierderea tatălui sau a mamei în timpul naşterii?

Trebuie consolaţi şi asiguraţi că tatăl sau mama a plecat, dar l-au lăsat pe el, pe embrion, să îşi continue viața; nu a fost un abandon. Ca şi terapeută acord o mare importanţă intuiţiei, acestui al şaselea simţ ce toţi îl avem. Cel mai probabil, părintele absent a intuit că în curând va pleca din această viaţă şi a dorit să perpetueze existenţa. Copilul a fost o chemare de la o viaţă către o altă viaţă.

Trebuie să fie foarte traumatizant să părăseşti acest mediu cald, uterul mamei şi să fii cufundat într-un univers necunoscut, rece.

De aceea este atât de important să se comunice şi să fie informat viitorul bebeluş, să i se explice în mod constant ce se întâmplă, fie în naşterile naturale, fie în cele cu dificultăţi, cum ar fi cele cu cezariană, sub anestezie generală, utilizarea forcepsului, naşterile premature în care este necesar incubatorul….

Nu vă puteţi închipui ce efect calmant au asupra lor nişte cuvinte simple.

Articolul original îl puteți găsi aici.

Dincolo de traumele din aceasta etapa timpurie, întoarcerea în viața intrauterină este o călătorie fascinantă. Tocmai de aceea te invit sa o facem împreună!

Comentarii

0 Comentarii