Toată viața am visat să fiu o mireasă cu păr lung. În așteptarea marelui moment, nu l-am tăiat mai scurt ani de zile. Cât am trăit în Spania, o aveam pe Mónica, o super stilistă care știa exact ce să-i facă părului meu cu fir subțire, fără volum, ca să arate minunat (mă refer la formă). Anii au trecut, între timp m-am măritat, cu părul lung, bineînțeles, deci obiectivul fusese îndeplinit. Ne-am mutat în România și clar, a trebuit să-mi caut alt stilist. Recent aterizată pe plaiurile moldovenești, nu cunoșteam pe cineva care să tundă fain, să fie cât de cât aproape de casă, ca să nu pierd ore în drum spre coafor…asa că îmi întreb vecina unde se tunde. Îmi dă numărul de telefon al unei tipe, sun, fac programare, mă duc toată voioasă la tuns, tipa mă întreabă cum să mă tundă, îi explic că vreau mai scurt, dar nu foarte scurt și să-mi dea o formă care să se păstreze inclusiv după spălat. Zis și făcut, bagă farfecul, începe să îmi sculpteze părul de zor, mi-l coafează, mă lăuda de numai numai…Eu mă uit în oglindă și aprob, zic da, mulțumesc, chiar îmi stă super! Plec mulțumită spre casă, însă fericirea n-a durat decât până la prima spălare pe cap. Când s-a uscat, părul stătea ca o mătură, nici urmă de forma “frumoasă” ce fusese dată din aranjatul cu peria, și nu din tunsoare. Îmi venea să plâng de ciudă, căci îmi tăiase foarte mult din lungime și nu se aranja nicicum. De fiecare dată când mă uitam în oglindă eram dezamăgită de cum mi “se aranja” părul. Tocmai de aceea, a început, încetul cu încetul, să îmi cadă mai mult ca de obicei. Suferisem de un atac de desfigurare a lui, de “sluțeală”. Insă nu a durat prea mult căci după nici două săptămani am ajuns pe mâinile altui stilist care, la momentul respectiv, a reușit să-i dea părului meu o formă. Părul a început și el, încetul cu încetul să nu mai cadă atât de tare. Insă peste câteva luni, când m-am dus din nou la el să mă tundă, mi-a făcut o tunsoare mult prea stilizată, care avea nevoie să fie tot timpul aranjată cu peria și foenul, adică exact ce nu-mi place mie, să pierd zeci de minute de fiecare dată când mă usuc.
Încetul cu încetul, a început să-mi cadă iar părul, însă parcă eram cumva pe modul inconștient, parcă era ceva normal pentru mine. Zic asta pentru că dacă aș fi conștientizat mai devreme conflictul, clar aș fi putut face ceva pentru stoparea lui. Însă au trecut vreo 4 luni în care mi-a tot căzut. La un moment dat, când m-am uitat în oglindă, mi-am dat seama că părul meu începuse să se rărească de-a dreptul, mi se vedea pielea capului. Zic e clară treabă, părul meu trece iar prin conflictul de atac, de “sluțeală”, nu-mi place deloc cum arata…Toata această devalorizare îl determina să cadă non-stop. Pe de altă parte, dorul de stilista din Spania, cea care știa ce să-i facă părului meu m-a adus la un al doilea conflict legat de păr, cel de separare. Era clar că aveam nevoie de găsirea unui alt stilist aici, pe plaiurile moldovenești. Până la urmă, am găsit pe altcineva căreia i-am spus că vreau o schimbare radicală. Și iată-mă-s cu bobul în cap. Am două săptămâni de când m-am tuns, însă deja se vede diferența la firele de păr ce cad…sunt mai puține.
Așadar, mai pe românește, atunci când îți cade părul, putem vorbi de două cauze bioneuroemoționale: una de separare: a murit bunica, cea care mă mângâia continuu pe păr; nu mai am cum să ajung la stilistă ce mă tundea cum vroiam eu și alta de atac, de desfigurare cu tentă de devalorizare: nu-mi place cum arată părul meu; nu-mi place cum mi-a fost tuns părul; simt că m-a sluțit coafeza; după vopsire, culoarea părului meu e groaznică, etc.
Însă înainte de a vorbi despre conflictele bioneuroemoționale ale părului, haideți să vedem care este funcția biologică a acestuia. Părul are o funcție senzorială, are rol în a amortiza loviturile și rosăturile și de a controla temperatura corporală prin împrăștierea sau reținerea căldurii, protejând pielea capului de soare și frig. Părul este o continuare a pielii capului, iar ca și structură, partea vizibilă a părului se numește tulpină, iar cea invizibilă, situată în piele, se numește rădăcină. Rădăcina ia naștere dintr-un folicul al dermisului, strat ce are drept funcție de protecție, iar conflictul corespunzător acestuia este de atac la integritate sau desfigurare. Rădăcina se continuă cu tulpina ce se află deasupra epidermei, strat ce are funcția de a asigura contactul, iar conflictul corespunzător este separarea.
Imagine preluata de pe site-ul
http://www.scritub.com/medicina/cosmetica/SCALP-SI-PAR24172258.php
Părul cade atunci când trece printr-un conflictul activ de separare. De exemplu, în cazul meu, este vorba de un conflict de separare fată de stilista din Spania, care știa cum să aibă grijă de părul meu. Conflictul se activa doar atunci când mă uităm în oglindă, nu-mi plăcea cum arăta părul meu și îmi aduceam aminte că nimeni nu îmi cunoaște părul mai bine decât Mónica!
Un alt conflict de separare poate fi față de mama, tata, bunica, bunicul sau partenerul care mă mângâia pe cap, care își plimba mâinile prin părul meu și acum nu o mai face din diferite motive de separare (absentă fizică, despărtire, moarte).
Părul cade și când trece printr-un conflict de atac, de agresiune, de desfigurare, de murdărie cu tentă de devalorizare.
Nu-mi place cum se aranjează părul după o tunsoare sau atunci când părul mi se îngrașă, nu mi se mai așază deloc cum ar trebui. În acest caz, exact ca și la coșuri sau la alunițe, conflictul poate rămâne în fază activă doar pentru că ai acces în permanență la o oglindă și îl vezi cum arată, reactivandu-ți conflictul inițial și rămânând astfel într-un cerc vicios.
Cum vorbim de cap, BioNeuroEmoția ia în calcul rolul de tată, de cap al familiei, real sau simbolic, mai ales în cazul bărbaților (relația dintre mine și tatăl meu, eu jucând rolul de tată, eu ca și tata al angajaților meii, eu făcând pe tata față de frații mei), nu mă simt recunoscut de către figura paternă, pierd protecția lui.
În timpul fazei active a conflictului bioemoțional apare o ulcerație, o reducere celulară, o reducere progresivă a funcției și apare pierderea părului încetul cu încetul. Când găsim o soluție la stres, care poate fi o soluție parțială sau temporară, apare o înroșire și o umflătura a scalpului, însoțită de hipersensibilitate, durere, și pierderea părului în meșe.
Unul din lucrurile pe care îl pot face pentru a nu-mi mai cade părul este să mă accept pe mine, să accept situația mea actuală, să-mi accept viața, ceea ce sunt și ceea ce am. Acceptarea și iubirea față de mine însumi reprezintă un prim remediu pentru a schimba perspectiva asupra afecțiunii pe care o am.
Înțelegând conflictul, se produce o normalizare a funcției, părul începând să se regenereze. Așadar, dacă treci prin astfel de probleme, întreabă-te de când au început, prin ce conflicte de separare, devalorizare sau de atac ai trecut în acea perioadă? Refă contextul respectiv, observă-ți emoțiile, sentimentele și dă-ți seama ce anume nu ți-ai permis să exprimi la momentul respectiv?
0 Comentarii