Vă descriam într-un articol anterior sindromul celui care zace. Cum de curând am lucrat cu cineva fix pe această temă, m-am gîndit că ar fi interesant să vă povestesc pe scurt experiența cu acest client, tocmai pentru a înțelege mai bine cum se poate manifesta acest sindrom în viața de zi cu zi.
David este un tânar de 35 de ani care, în aparență, are o viață perfectă. Are un job care îi asigură un trai frumos la Paris, o mașină dorită de mulți și multe, o soție frumoasă, mulți prieteni, multe petreceri, multe vacanțe…multe, multe multe! Probabil că vă întrebați unde e problema. Când am început ședințele de terapie, David mi-a spus că simte o dualitate foarte mare în el, că e convins că vrea o mașină neagră până când ajunge la showroom, însă acolo decide să își cumpere una albă. Sau face o afirmație pe care o susține sus și tare și apoi se contrazice în aceeași măsură. Mai mult, la petreceri și întâlniri cu prietenii, mai mereu apăreau discuții pentru faptul că susținea idei contrare: și cele spuse de prietenul Gabi, și cele spuse de vărul Alex, chiar dacă cei doi aveau idei total opuse. Îmi spunea că simțea adesea această contradicție a lui ca o tensiune apăsătoare. Totodată, exista în el o mare nesiguranță: vreau așa, dar nu vreau așa, era foarte schimbător, își schimba imediat părerea, însă se întămpla adesea ca acea părere să fie opusă celei dintâi. Îmi spunea de multe ori : Vorbesc fără să gândesc! Da, din păcate, asta este o altă manifestare a sindrumului celui care zace . După mai multe discuții legate de arborele genealogic si despre avorturi, David a aflat că înaintea lui, mama sa a mai avut o fetită care a murit la câteva luni de sarcină.
Este vorba de un doliu neîncheiat fată de un suflet care n-a mai reuși să se materializeze, să se nască. Însă vorbim aici despre faptul ca David purta, fără să știe, doliul mamei care nu și-a putut exprima niciodată suferința. Deoarece concepția acestei fetițe a avut loc înaintea concepției lui David, cel din urmă a devenit moștenitorul bagajului traumatic al surorii sale moarte, conducând la manifestarea acestui sindrom pe orizontală. Cel ce prezintă acest sindrom orizontal este conceput pentru a-și înlocui sora decedată, exact ca un copil substitut. Acesta primeste inconștient proiectul-sens de a-l înlocui pe fratele sau sora dispărută, de a fi precum el sau ea și de a-l proiecta pe cel dispărut, din trecut, în momentul prezent. Niciodată nu poate fi suficient de bun pentru părinți tocmai pentru faptul ca preferata sau preferatul a murit.
Dupa ce am reușit să finalizăm acest doliu, dându-i totodată surorii decedate un binemeritat loc în arborele genealogic, i-am propus lui David un act simbolic pentru sora lui, să meargă să cumpere un copac și să-l planteze undeva într-un parc sau într-o grădina tocmai pentru a-i aduce un omagiu acesteia: Te văd, te recunosc ca fiind sora mea mai mare, Elena și întotdeauna vei avea un loc special în inima mea. Îți mulțumesc. El a ales un parc și mi-a spus că a a fost un moment de mare eliberare pentru el. Acum, la cateva săptămâni bune de la acel moment, e mult mai liniștit, nu-l mai ia gura pe dinainte, simte că are propriile lui păreri, iar acea parte de contradicție care punea atâta presiune pe el a dispărut! David a reușit să se elibereze de povara unei suferințe care nu a fost niciodată a lui.
Rămas bun, Elena!
0 Comentarii