Setarea limitelor reprezintă unul din pilonii principali ai stimei de sine ridicate. Este foarte dificil ca cineva să te respecte atâta timp cât tu nu te respecți, atâta timp cât tu însuti iți încalci propriile limite.
Cum poți ajunge să simți că nu meriti plecând de la miezul unui pepene? Chiar săptămâna trecută am scris un articol interesant ce-l poți citi aici, este o poveste foarte emoționantă! Iar astăzi revin cu povestea unui alt fruct buclucaș că fiind un adevărat măr al discordiei ce a apărut în ultima ședință de terapie cu Delia.
Delia este o tânără studentă în ultimul an la Facultatea de Drept. Este foarte deșteaptă, foarte silitoare, cu rezultate foarte bune la învățătură. Va avea de susținut anul viitor examenul de Magistratură, iar pentru asta e nevoie să se pregătească intens. Îmi spune că mulți colegi o tot solicita să o întrebe de unde învață ea, cum învață, de unde își ia grilele pentru examenul de Magistratură. Desi Delia le oferă informații tuturor, uneori se simte vinovată că nu îi ajută îndeajuns de mult. Am rugat-o să caute o scenă reprezentativă pentru această situație.
Pornind de la unul din evenimentele din prezent, ajungem împreună prin regresie la un prim eveniment care este, de fapt, conflictul programant. Delia îmi povestește că are 15 ani și este la începutul clasei a 9-a. Tocmai se împrietenise cu colega ei de bancă și era fericită că avea pe cineva cu care să se înțeleagă. Intre timp, Deliei i se face foame și scoate un măr din geantă și începe să muște din el. Colega ei îi spune că mărul arată foarte bine, însă Delia își exprimă acolo limita, spunându-i acesteia că ea nu împarte mâncarea din care a mușcat sau a mâncat pentru că i se pare scârbos. Colega ei ignoră intru totul mesajul Deliei, îi ia mâna și mușcă din măr. Totodată, se uită spre Delia și îi spune: Dacă vrei să fii prietenă cu mine, trebuie să-mi dai și mie. Ești obligată să împarți cu ceilalți.
Eu rămân cu gura căscată, îmi spune Delia. Mă simt iritată, frustrată căci nimeni nu a îndrăznit să-mi încalce limitele în acest mod. Încă din copilărie, toată lumea din jurul Deliei știa că există lucruri pe care ea nu vrea să le împartă și toți îi respectau această limită. Era pentru prima oara când o persoana o ignora din acest punct de vedere și mânca pur și simplu din mâncarea Deliei.
Și totuși accept, îmi spune Delia. Îmi doream să fim prietene.
Însă e foarte interesant mecanismul de apărare ce ia naștere în aceste momente: mă simt obligată să împart tot ce am eu mai bun că ceilalți să îmi fie prieteni. Fac asta pentru ca ceilalți să îmi fie prieteni, să nu mă considere rea, să nu rămân singură. Doar că acest mecanism se generalizează, Delia ajungând cu timpul să fie întotdeauna la dispoziția oamenilor. Totodată, a făcut tot posibilul ca în relații să fie fata cea bună, să nu joace nicicum rolul de fată rea. Am fost de foarte multe ori foarte drăguță, chiar dacă uneori nu vroiam asta, chiar dacă uneori nu aveam chef să fiu nicicum așa. Îmi dau seama că rolul ăsta de fată bună ce l-am jucat până în prezent a fost un stres suplimentar. Să fiu fată bună necesită un mare consum mare de energie.
Observă cum încă iți influențează viața acest mecanism, îi spun Deliei. După câteva momente, ea îmi răspunde: Imi dau seama că prin ceea ce mi-a zis colega mea, m-a facut să cred că sunt gresită, că nu fac nicicum lucrurile bine, m-am simtit foarte vinovată. Iar de atunci tot dau, dau la toată lumea de dinainte să mi se ceară, dau și prietenilor, și colegilor, dau și celor din jurul meu. Însă dau din frică, nu din plăcere. Dau din frica că ceilalți nu or să-mi mai fie prieteni, că vor crede că sunt un om rău, că vor crede că sunt egoistă. Dau din frica de a fi criticată, judecată, dau din frica să nu rămân singură. Da, dau din frică și din vinovăție. Așa că accept să mi se încalce niste principii, pur și simplu m-am conformat cu asta. Dar făcând asta, îmi dau seama că stau tot în vinovăție pentru că mă trădez pe mine, împărțind ceva ce nu vreau cu adevărat să împart.
În procesul terapeutic, sunt importante lecțiile învățate și resursele dezvoltate în urma acestor experiențe pentru a putea ieși ușor ușor din victimism și pentru a ne asuma responsabilitatea asupra propriei vieți. Astfel, Delia a conștientizat că prin faptul că era tot timpul disponibilă pentru ceilalți, că era săritoare, că îi ajuta pe ceilalți atunci când avea probleme a făcut-o să simtă că ea contează, că este importantă pentru ei. Asta i-a accentuat sentimentul de utilitate. Totodată, a simțit putere, admirație, siguranța că se poate baza pe cineva, că poate apela la ei.
Practic, această experiență a ajutat-o să învețe să împartă, însă a conștientizat că este într-un exces de a da din timpul său, din atenția sa, din informațiile deținute de ea. Tocmai de aceea, Delia și-a propus să caute noi modalităti de a ajunge în echilibru.
Personal, consider setarea limitelor ca fiind cel mai important lucru atunci când vine vorba de interacțiunea cu cei din jur. Acest lucru reprezintă unul din pilonii principali ai stimei de sine ridicate. Este foarte dificil ca cineva să te respecte atâta timp cât tu nu te respecți, atâta timp cât tu însuti iți încalci propriile limite.
Dacă informația descoperită aici ți s-a părut utilă sau interesantă, fii generos și împartășește-o și cu ceilalți!
0 Comentarii