Procesul de doliu în pierderile gestationale timpurii

„Suntem părinți orfani, copiii noștri au existat.”

Vă spuneam în articolul trecut că astăzi voi descrie procesul de doliu în pierderile gestationale timpurii….Sunt morți dureroase și doliuri ce rămân, în majoritatea cazurilor, reduse la tăcere. Deseori, această etapă este marcată de autopedepsire, într-o măsură mai mare sau mai mică, întreținută de sentimentul de vină ce îl simte fiecare mamă ce tocmai și-a pierdut bebelușul.

În cartea sa Despre moarte și a muri, doctorul psihiatru Elisabeth Kubler-Ross, ce a lucrat cu mii de persoane aflate în pragul morții, a observat că există diferite etape ale doliului. Etapele nu reprezintă un cadru rigid și fiecare răspuns la pierderea bebelușului este unic, dar totuși, voi descrie, pe scurt, aceste etape, deoarece sunt predate și acceptate chiar și în comunitătile medicale și psihologice:

Șocul

O etapă ce poate dura câteva minute sau poate chiar câteva ore sau zile. Așadar o mamă ce tocmai află că bebelușul ce îl purta în pântece a încetat din viață și este supusă la un chiuretaj, este încă într-un stare de transă, se simte blocată, nu poate să reacționeze, nu poate să ia o decizie. Conexiunile neuronale capabile să ia decizii raționale sunt blocate. Este important să știm cum se manifestă organismul în stare de șoc, deoarece multe femei se învinuiesc după acest episod, își spun că dacă ar fi cerut o altă părere, situația ar fi fost diferită. O astfel de femeie este extrem de vulnerabilă, tocmai de aceea are nevoie mai mult ca niciodată de un comportament uman din partea doctorilor, pentru ca trauma să nu se transforme într-una și mai mare.

Negarea

Descărcarea hormonală ce generează starea de șoc provoacă o stare foarte mare de oboseală, iar când această stare se diminuează și nivelele de cortizol încep să revină la normal, mama parcă se trezește dintr-un coșmar. Doar că, deși pare un vis, acel coșmar este real. Nu pot să cred ce mi se întâmpă nu este altceva decât un mecanism natural de apărare împotriva durerii copleșitoare ce apare odată cu dispariția bebelușului. Prin negare, ea refuză să accepte ce tocmai i se întâmplă.

Furia

Apare atunci când mama simte nevoia găsirii unor responsabili pentru toată durerea suferită. Este o etapă a doliului în care persoana poate avea o irascibilitate ridicată. Dacă te regăsești în această etapă, este important să nu te simți vinovată pentru furia ce o simți. Este un sentiment absolut firesc și natural care însoțește depășirea durerii pierderii copilului tău. Cu cât conștientizezi mai mult existența furiei și nu încerci să o suprimi sau să o negi, cu atât mai repede vei depăși această etapă.

Psihologul Monica Alvarez vorbește inclusiv de o ambivalență emoțională în această etapă, ce se traduce cu : vreau și nu vreau ceva, două emoții opuse ce trăiesc în același timp și se manifestă, de exemplu, când vecina ta se apropie de tine și te întreabă despre pierderea ta și despre cum te simți, iar pe tine te enervează foarte tare ca această persoană să îți pună întrebări atât de intime….Iar într-un alt moment, o altă vecină se apropie de tine și nu îți spune nimic, iar tu te gândești: cum poate să fie atât de insensibilă și să nu mă întrebe cum mă simt, știind prin ce trec…?

Doar că în situația dată, ar fi periculos să nu simți nimic.

Negocierea

Încetul cu încetul, mama devine conștientă de realitatea în care se află și începe negocierea cu Dumnezeu, cu Universul, cu…cine știe ea mai bine pentru a putea fi din nou mamă. Negocierea este o modalitatea de a compensa durerea, de a căuta compromisuri care pot ușura această pierdere. În fața sentimentelor de neputință și deznădejde, prin negociere încearcă să recâștige controlul asupra situației și să capete iluzia unei speranțe. S-a observat că dacă persoana îndurerată crede în Dumnezeu sau într-o forță superioară ei, tot procesul de doliu este mai suportabil, deși asta nu implică faptul că este mai puțin dureros.

Tristețea

Adeseori, mintea nu este pregătită pentru a simți din plin întreaga durere. De aceea, are nevoie de un fel de pregătire până când mama va putea accepta, în sfârșit, durerea pierderii bebelușului său. Este o etapă în care își permite să plângă moartea pruncului său, o etapă în care își permite să plângă pentru toată suferința prin care a trecut. Din acest punct de vedere, femeile au un avantaj pentru că, social vorbind, li se permite să își exprime astfel durerea, pe când bărbaților nu. Doar că și ei au nevoie să își plângă durerea, să își plângă pruncul nenăscut.

Acceptarea

După ce și-a plâns durerea și i s-au închis rănile, în viața mamei apare, încetul cu incetut, acceptarea pierderii bebelușului. Această reprezintă un ultim pas spre vindecare, spre insănătosire. Acceptarea nu inseamnă resemnare, ce presupune suportarea pierderii în tăcere. Ea este o etapă în care persoana ce tocmai a trecut printr-un proces de doliu își permite să privească cu liniște și seninătate spre un nou drum.

Efectele doliului asupra corpului

Dacă persoana indurerată nu vorbește, nu impărtăseste cu ceilalți durerea și suferința, corpul său vorbește pentru ea. De multe ori, acesta poate somatiza durerea pierderii propriului bebeluș chiar și ani după acea experientă.

Jorge Bucay ne explică în cartea sa, Drumul lacrimilor (El camino de las lágrimas), despre doliul corpului și observă următoarele simptome la nivel fizic: greată, palpitații, nod în gât, dureri de ceafă, nod în stomac, dureri de cap, lipsă de apetit, intepături la nivelul pieptului, dureri de spate, sensibilitate la zgomote, vedere incetosată. La nivel psihic, apare deseori dorința de a fi singur, evitarea persoanelor, amnezia pe termen scurt, lipsa de concentrare, coșmaruri de-a lungul somnului, apatie sau lipsa apetitului sexual. Sunt simtome ce fac parte dintr-un proces de doliu și există posibilitatea să se reactiveze atunci când se împlinește un an, doi ani, trei ani de la dispariția bebelușului…este ceea ce se numește sindromul aniversar. Atunci când trec mai mulți ani și uiți de acel eveniment neplăcut, unul din aceste simptome îți poate aduce aminte de pierderea din viața ta.

Societatea noastră are din ce în ce mai multă nevoie să fie educata la nivel emoțional, pentru a putea reacționa diferit față de aceste pierderi atât de timpurii.

Iar ție, dragă mamă, și ție, dragă tata, parcurgerea acestui drum al doliului vă va face să vă dați seama că viața continuă, în ciuda pierderii voastre. Tocmai de aceea, cel mai important lucru este să vă iertați, să vă iertați din tot sufletul. Și să îl iertați și pe el pentru că a plecat atât de repede. Doar așa veți putea îmbrățișa viața în cel mai deplin sens al ei.

Dacă tocmai ai trecut printr-o astfel de experiență dureroasă, te pot ajuta să treci mai usor prin acest proces de doliu.