Pentru a înțelege mai bine terapia pe care o practic, v-am tradus un alt interviu cu Monique Presa, cea care m-a inițiat în tainele terapiei Memoriilor Prenatale.  Monique este terapeută,  președinta și fondatoarea Asociației Europene a Memoriilor Prenatale.

 Fiică de emigranți în Franța, Monique Presa de la Fuente, născută la Paris în 1961, este cea care a adus în Spania Terapia Vieții intrauterine.

Întoarcerea  la placentă pentru însănătoșire.

 -Mi-am pierdut tatăl la 7 ani și mi-am dat seama foarte devreme că această legătură invizibilă de iubire continuă dincolo de planul fizic. Așa că în viața mea am lucrat mereu ajutând oameni, până când m-am întâlnit cu un medic  oncolog ce mi-a schimbat viața.

 -Cine?

 -Claude Imbert, creatoarea Terapiei Vieții Intrauterine și autoarea cărții Viitorul se decide înainte de naștere (El futuro se decide antes de nacer). M-am format cu ea.

 -Așadar, fătul are memorie?

 -Bineînțeles. Embrionul și mai apoi, fătul percep mediul ce îi înconjoară cu mare precizie. De-a lungul gestației, bebelușul absoarbe emoțiile materne ca un burete.

 -Și care sunt emoțiile care rănesc?

 -A fi un bebeluș nedorit. Sau preferința părinților pentru un alt sex sau conceperea planificată pentru a salva relația părinților sau a  fi în doliu pe timpul sarcinii sau absența comunicării între făt și mamă.

 -Comunicare?

 -Dacă mama este tristă, trebuie să îi explice bebelușului motivul, să îl facă să înțeleagă că tristețea nu are nicio legătură cu el.

 -Se pare că  dansul începe devreme…

 -Toate aceste percepții generează  o memorie emoțională în făt ce trebuie să se restructureze. Traumele adulților apar condiționate de viața intrauterină și aici ne referim la predilecția noastră spre  iubire sau spre singurătate, spre succes sau înfrângere, spre a avea o stare de sănătate sau de boală.

 -Un exemplu concret?

 -A venit la mine in terapie o doamnă disperată pentru că fiica ei de  15 ani fuma foarte mult și în plus, a descoperit sticle de alcool în camera ei. Am început să investigăm.

 -Și?

 -Am descoperit că de-a lungul întregii gestații, tatăl doamnei, bunicul fetei, a fost internat în spital din cauza unei ciroze. Și mama mergea în fiecare zi să îl viziteze la spital. Fătul a trăit tot acest proces de acompaniere a mamei și apoi, procesul de doliu.

 -S-a însănătoșit?

   -Da. Când a realizat că acel lucru nu îi aparținea, și-a reluat viața și acum studiază Istoria Artelor. În realitate, multe stări de anxietate, de angoasă, depresii provin din acest stadiu de dezvoltare. De exemplu,  adult fiind, ai tot ce îți trebuie, și totuși simți un gol, o tristețe ce nu știi de unde îți vine. Una din amprentele cele mai dureroase este pierderea unui geamăn.

 -Un geamăn? Poți da mai multe detalii?

 -Sute de pacienți ce prezintă o stare de neliniște permanentă sunt purtătorii unei amprente gemelare într-o proporție de 80%. Este vorba de gemeni a căror dezvoltare este întreruptă foarte devreme. Chiar dacă este vorba de câteva ore sau de câteva zile, există deja o acompaniere și rămâne impregnată memoria de a fi fost doi în momentul conceperii.

 -Senzația de a avea un gol.

 –Sunt persoane ce cumpără câteodată la dublu sau sunt foarte repetitive. Dar mai ales, se observă în căutarea lor continuă a unui suflet-pereche, atât la nivel de cuplu, cât și la nivel de relații de prietenie.

 -Există vreun remediu pentru așa ceva?

 -Da. Soluția constă în a lua la cunoștință că starea de angoasă îi aparține mamei și nu bebelușului. Trebuie disociat. Terapia folosește sofrologia, prin intermediul căreia clientul ajunge la o stare de semiconștiință ce permite pacientului să se reîntâlnească cu aceste amintiri dureroase.

 -Ce sfat le-ați da femeilor însărcinate?

 -Să  vorbească cu bebelușul, să îi explice totul. Să vorbească mereu cu el.

Așadar, felul în care experimentăm această primă etapă din viața noastră ne poate influența viața noastră adultă, însă prin intermediul terapiei Memoriilor Prenatale puteți scrie un alt început al vieții voastre.

 Articolul original poate fi găsit aici.